Ploua infernal, Si noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, oval, Norii curgeau in luna lui marte. Peretii odaii erau Nelinistiti, sub desene de creta. Sufletele noastre dansau Nevazute-ntr-o lume concreta. O sa te ploua pe aripi, spuneai, Ploua cu globuri pe glob si prin vreme. Nu-i nimic, iti spuneam, lorelei, Mie-mi ploua zborul, cu pene. Si ma-naltam. si nu mai stiam unde-mi Lasasem in lume odaia. Tu ma strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi, Cine-s mai frumosi: oamenii?... ploaia?... Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca, Si noi ne iubeam prin mansarde. N-as mai fi vrut sa se sfarseasca Niciodata-acea luna-a lui marte.