Solii Turci (Part V)

Dinspre Poarta turcă se stârneşte vânt,
Se încruntă cerul peste al nost` pământ,
Solii Semilunii vin ca să ne certe,
Vin cu inimi negre ce nu ştiu să ierte.

Cu alaiuri multe şi strălucitoare,
Cu turbane `nalte, aurite-n soare,
Se vede-n ochi voinţa cea rea,
Când se-ndreaptă iute spre Măria Sa.

Intră sfruntători şi făr` de onoare
Şi privesc la Vodă cum ocara-l doare!
Nu ştiu ce e frica, nu vor să salute,
De datina vlahă au părut să uite!

Cât e lumea lume, cât e pământ,
De acu` nainte, până în mormânt,
Nu lăsăm turbanul faţă de român,
Noi suntem stăpânii, el e cel hain!

Îndrăzneala însă le rămâne-n gât,
Văd deodată solii, ca-ntr-un vis urât,
Vodă cum se-ncruntă ca şi toţi boierii
Ce nu ştiu a tace dacă vrei să-i sperii.

Intră-n sala mare Andrei Căpitan
Să aducă cuie, moarte şi ciocan,
Iar turbanul mândru, de nelepădat,
Prins e pe vecie cu piroane-n cap!

Să înveţe dară cei ce nu ştiau,
Că românii fală şi pe Vodă-l au.
Să înveţe turcii buna-cuviinţă:
Peste Vodă Ţepeş? Nu e cu putinţă!